MUZICA – SUNET PRIMORDIAL, BINAURAL ȘI UNDELE CEREBRALE.
“Muzica este un răspuns, căruia nu i s-a pus nici o întrebare.” L. CHIOREAN
Descoperiri recente în tehnologie şi cercetare au adus o bogată informaţie în ceea ce priveşte formele de undă sonore și efectele lor asupra corpului şi creierului. S-a născut astfel o nouă ştiinţă, cea a psihoacusticii în paralel cu deja cunoscuta terapie prin muzică.
Cercetătorii în domeniul vibraţiei sonore, a sunetului şi a muzicii au pus în evidenţă răspunsuri fizice şi psihologice ale creierului folosind sunete din natură produse prin mijloace electronice - sunetele oceanului, apei, vântului, sunete organice, cele ale delfinilor, etc. procesate electronic pe diferite octave, redate mai repede sau mai lent, sau procesate prin diferite filtre (de tip acustic ) şi incluse în anumite semnale de frecvenţe specifice pentru a rezona cu undele cerebrale corespunzătoare anumitor stări, pentru a crea o ,,deschidere” către mintea subconştientă. Studiile întreprinse în diverse centre de cercetare au pus în evidenţă răspunsuri fiziologice pozitive la aplicarea frecvenţelor sonore şi a muzicii.
Un aspect al proiectelor experimentale curente în care s-au observat răspunsuri puternice, este domeniul ,,Sunetelor Primordiale”. Aceste sunete sunt sunetele adânc recognoscibile în mintea subconştientă, de exemplu sunetele din natură şi sunetele din organism. S-a descoperit că aceste sunete au un impact profund atunci când sunt mascate, astfel încât mintea conştientă nu le recunoaşte. Acest lucru activează un mecanism similar răspunsului dat de programarea subconştientului în care frazele rostite sunt redate mai repede sau mai încet, fiind nerecognoscibile părţii conştiente dar pe care mintea subconştientă pare să le ,,audă” mai uşor şi acest lucru produce rezultate semnificative în ceea ce priveşte schimbarea comportamentului.
Prin expunerea oamenilor la medii sonore cu ,,sunete primordiale”, apare o stare de ,,deschidere” către subconştient, stare în care există o sugestibilitate mai mare a minţii.
Multe dintre sunetele care au fost folosite până acum au o similaritate izbitoare cu cele înregistrate în spaţiale de la NASA. O ciudăţenie a acestor sunete primordiale mascate, din natură şi cele organice, este aceea că ele tind să sune asemănător unul cu celălalt la diferite nivele ale octavelor.
Sunetele delfinului sau cele ale oceanelor, redate de 6 sau 4 ori mai lent, sună foarte similar cu cele produse de vocea umană şi cu cele înregistrate de sondele spaţiale Voyager I şi II.
Sunetele delfinilor, redate cu o viteză mai mare cu două octave mai sus, sunt asemănătoare celor produse de păsări.
Sunetele pescăruşilor, redate cu câteva octave mai jos, sună ca cele ale delfinilor, etc. – toate având un efect puternic asupra minţii subconştiente.
Încă din vechime, fiinţele umane au folosit sunetul pentru a intra în stări modificate ale conştiinţei. Aceste metode de a pătrunde mai adânc în misterele puterii conştiinţei umane pentru a ne schimba vieţile şi a controla forţele interne şi externe ale minții umane au fost folosite de mii de ani.
China folosea gongurile pentru meditaţie, în Tibet se foloseau vasele de metal sau cristal care “cântau” , clopotele cântătoare, iar în India - tambura.
Anticii au oferit o cunoaştere sofisticată dar intuitivă a modului în care acordarea vaselor de metal sau cristal, a clopotelor sau cântatul ar crea spectre de interferenţă ale vibraţiei sonore, ale căror rate de pulsaţie ar influenţa funcţia creierului şi stările conştiinţei.
Alte cercetări datând din anii 1940 au indicat capacitatea de influenţă a vibrației sonore a undelor cerebrale, folosind semnale sonore modulate în pulsaţie sau sunete binaurale aplicate în căşti sau difuzoare.
Bătăile binaurale rezultă din interacţiunea a două impulsuri auditive diferite, de maximum 1 KHz şi care diferă în frecvenţă de la 1 la 30 Hz. De exemplu, dacă se prezintă un ton pur de 400 Hz urechii drepte şi un alt ton pur de 410 Hz este prezentat simultan urechii stângi, atunci ia naştere o undă staţionară modulată în amplitudine de 10 Hz.
Această bătaie binaurală nu este auzită în modul obişnuit al cuvântului (domeniul auditiv al urechii umane este 20-20000 Hz). Ea este percepută ca o bătaie auditivă. De aceea, este teoretic posibil să se folosească o anume frecvenţă a bătăii binaurale ca tehnică de direcționare a conştiinţei pentru a intra
într-un anumit ritm cortical.
Bătaia binaurală este asociată cu răspunsul de urmărire în frecvenţă electroencefalografic (EEG) în creier. Stimularea prin bătaie binaurală pare să înlesnească accesul către stări modificate de conştiinţă.
Întrebuinţările sunetelor cu bătăi binaurale incluse care sunt mixate cu muzică sau diferitele sunete de fundal precum zgomotul ,,pink” sunt numeroase. Ele acoperă domeniul relaxării, meditaţiei, reducerii stresului, managementul durerii, îmbunătăţirea somnului, scăderea necesităţii de a dormi, superînvăţare, creativitate îmbunătăţită şi intuiţie, visare conştientă.
Principiul rezonanței sistemelor oscilante este un principiu bine înţeles în fizică. Dacă un diapazon a fost proiectat să producă o frecvenţă de 440 Hz, atunci când este adus în vecinătatea unui alt diapazon de 440 Hz, atunci al doilea va începe să oscileze. Primul se spune că a rezonat cu cel de-al doilea.
Principiul rezonanței se aplică şi la biosisteme. Prezintă interes aici undele cerebrale
electromagnetice. Activitatea electrochimică a creierului duce la apariţia formelor de undă electromagnetice care pot fi în mod obiectiv măsurate cu aparat sensibil. Undele cerebrale îşi schimbă frecvenţa în funcţie de activitatea neurală din creier. Funcţia creierului poate fi modificată prin introducerea de substanţe chimice specifice, prin modificarea mediului electromagnetic al creierului sau prin tehnici de rezonanță sonoră.
Bătăile binaurale au fost descoperite în 1839 de către un experimentator german H.W. Dove . Capacitatea umană de a ,,auzi” bătăile binaurale apare ca rezultat al adaptării evoluţionare. Multe specii evoluate pot detecta bătăile binaurale datorită structurii creierului lor. Frecvenţele la care bătăile binaurale pot fi detectate se schimbă în funcţie de mărimea craniului speciei respective. La om, bătăile binaurale pot fi detectate atunci când undele purtătoare sunt sub aproximativ 1 KHz. Sub 1 KHz lungimea de undă a semnalului este mai mare decât diametrul craniului. Undele radio cu frecvenţe mai joase (cu lungime de undă mai mare) precum și cele modulate în amplitudine , călătoresc în jurul Pământului peste munţi şi structuri. Undele radio de frecvenţe mai înalte (cu lungime de undă mai mică) precum cele modulate în frecvenţă , undele TV şi microundele călătoresc într-o linie dreaptă şi nu se pot curba în jurul Pământului. Munţii şi structurile citadine blochează aceste unde de frecvenţă mai înaltă. Deoarece frecvenţele sub 1 KHz se curbează în jurul craniului, semnalele care vin cu frecvenţă sub 1 KHz sunt auzite de ambele urechi. Din cauza distanţei dintre cele două urechi, creierul percepe semnalele intrate prin urechi defazate unul de celălalt. După ce unda sonoră trece prin jurul capului, fiecare ureche primeşte o anumită parte a undei, producându-se o diferență de fază a formelor de undă. Percepţia bătăilor binaurale este capacitatea creierului de a detecta o diferenţă de fază a formelor de undă.
Când semnalele de frecvenţe diferite sunt aplicate, câte unul la fiecare ureche, creierul detectează această diferenţă de fază. Creierul procesează această informaţie în mod diferit atunci când aceste diferenţe de fază sunt auzite cu căşti sau în difuzoare. Are loc o integrare de percepţie a celor două semnale, acest lucru producând senzaţia unei a treia frecvenţe de ,,bătaie”. Diferenţa dintre semnale se compensează odată cu sincronizarea şi desincronizare de fază. Ca rezultat al acestor diferenţe constante în creştere-descreştere, apare o undă staţionară modulată în amplitudine – bătaia binaurală.
Bătaia binaurală este percepută ca un ritm fluctuant de frecvenţă corespunzând diferenţei dintre cele două impulsuri auditive. Această activitate este condusă către cortex acolo unde poate fi înregistrată cu ajutorul electrozilor plasaţi pe scalp.
Bătăile binaurale pot fi auzite cu uşurinţă la frecvenţe joase ( sub 30 Hz) şi sunt caracteristice spectrului EEG . Acest fenomen de percepţie a bătăii binaurale şi măsurarea obiectivă a răspunsului de urmărire în frecvenţă sugerează condiţiile care facilitează rezonanța undelor cerebrale şi a stărilor modificate de conştiinţă. Există numeroase rapoarte de cercetare care pun în evidenţă schimbările din conştiinţă asociate cu bătăile binaurale.
Efectul subiectiv al ascultării bătăilor binaurale poate fi cel de relaxare sau stimulare, în funcţie de stimularea dată de aceste “bătăi”. Bătăile binaurale din domeniul delta (1-4 Hz) şi theta (4-8 Hz) au fost asociate cu stări de relaxare, meditaţie şi creativitate. Bătăile binaurale cu frecvenţa din domeniul alfa (8-12 Hz) au crescut undele alfa asociate stării de concentrare ridicată precum şi îmbunătăţirii memoriei. Ascultarea pasivă a bătăilor binaurale poate să nu ducă în mod spontan la o stare modificată de conştiinţă. Voinţa şi capacitatea celui care ascultă pot contribui la eficacitatea bătăilor binaurale în inducerea stării modificate de conştiinţă.
Atunci când două sau mai multe tonuri de orice frecvenţă sunt redate împreună, vibraţiile se însumează formând o singură undă care este de obicei percepută ca două sau mai multe tonuri formând o “bătaie “ combinată.
Cercetările au arătat că bătăile binaurale sunt de fapt generate de creier. Atunci când creierul recepţionează semnale diferite de la fiecare ureche în parte, el le mixează în încercarea de a produce acelaşi rezultat ca atunci când tonurile sunt redate împreună.
Pentru a produce bătăi binaurale, creierul trebuie să detecteze unghiul de fază dintre cele două tonuri. Din păcate, creierul nu este aşa de bun în detectarea relaţiilor de fază la frecvenţe mai înalte de 900Hz, astfel că bătăile binaurale de frecvenţă mai înaltă nu sunt observabile, deşi ele pot rămâne eficiente până la frecvenţe de 1,5 KHz. Atunci când frecvenţele tonurilor sunt distanţate cu 25 Hz, creierul nu este destul de rapid pentru a detecta relaţia de fază dintre ele, astfel că tonurile sunt percepute în mod individual, spre deosebire de cea a unei ,,bătăi” combinate. Un creier uman al unui individ cu leziuni neurologice nu poate fi capabil să proceseze deloc bătăile binaurale.
Bătăile binaurale vor avea efect chiar dacă cele două tonuri sunt de amplitudini diferite. De fapt, bătăile binaurale pot fi folosite chiar dacă purtătoarea este sub pragul auzului urechii umane, deşi efectul asupra creierului în acest caz ar fi minim.
Putem spune că aproape toată muzica poate avea și funcție terapeutică, dacă din discursul sonor al acesteia apar diferențe de fază de circa 10-30 Hz. Toate instrumentele de suflat, corzi, etc. nu sunt perfect temperate și atunci, în momentul suprapunerii de mai multe instrumente de acest tip, iau naștere bătăile binaurale. Pentru a folosi cât mai eficient această metodă terapeutică, trebuie să alegem acel tip de muzică potrivit cu predispozițiile emoționale ale individului. Astfel vom alege melodiile care reflectă cel mai riguros cu putință starea de spirit care trebuie indusă.
Pentru destindere vom propune :
Debussy, Sonata pentru flaut alto și harpă,
Ceaikovski , Frumoasa din pădurea adormită, (Preludiu).
Pentru relaxare:
Beethoven, Concertul imperial nr.V, ( Adagio pentru violoncel și orchestră – din sonată),
Schubert, Rosamunde , (fragment),
Ceaikovski , Dansul lebedelor, (Dansul reginei).
Pentru echilibru :
Albioni, Concert nr.5,
Beethoven, Concertul pentru pian nr.5,
Mozart, Concert pentru flaut și harpă nr.2, andante.
Lumea muzical-terapeutică a armonicelor naturale sau artificiale decantate, sistematizate, uneori deteriorate de unele frecvențe sau zone de frecvență sau îmbogățită prin afilierea inarmonicelor a devenit un numitor comun al organizărilor spațiale sonore, adăpostind răspunsurile la întrebările care nu i-au fost puse niciodată.
Bacargiu Cristian, 15 decembrie 2010
________________________________________________________________________________________________
[1] COSMIN G. CHIOREAN - Profesor de structuri inginerești , Universitatea Tehnică, Cluj.
[2] Filtru de tip pieptene, adică cel care permite trecerea numai anumitor frecvențe.
[3] Electroencefalografia - reprezintă înregistrarea potențialelor electrice sumare a activității spontane a neuronilor corticali cu ajutorul electrozilor aplicați pe scalp. Electroencefalografia în trecut era o metoda de diagnostic cu o aplicabilitate vastă. EEG a fost înlocuită de metodele mai performante de diagnostic, tomografia computerizată (TC) si rezonanța magnetică nucleară (RMN). Cu toate acestea, electroencefalografia rămâne a fi utilizată pe larg, în special în diagnosticul epilepsiei, a encefalopatiilor, în monitorizarea activității cerebrale în timpul anesteziei și a pacienților aflați în comă și în stabilirea morții cerebrale.
[4] Pink noise - zgomotul „roz” este un semnal sau un proces caracterizat printr-un spectru de frecvenţe, și printr-o densitate de putere spectrală. În zgomotul de tip “roz”, fiecare octavă poartă o cantitate egală de putere și de zgomot. Numele provine de la un intermediar între zgomot alb şi zgomot roşu, mai cunoscut sub numele de zgomotul “browniene”.
[5] Heinrich Wilhelm Dove (6 octombrie 1803 – 4 aprilie 1879) – fizician prusac, profesor la Universitatea Friedrich-Wilhelms-Universität din Berlin, iar din 1849 director al Institutului Prusian de Meteorologie. În 1839 a descoperit bătăile binaurale cu implicație directă asupra funcţiei creierului şi stările conştiinţei.
[6] Modulație în amplitudine - modificarea amplitudinii frecvenței sau fazei unei oșcilații armonice.
[7] Modulație în frecventă - modificarea valorii frecvenței unei oscilații armonice.
[8] Inarmonie - dezarmonie, s.f. (dezacord, neînțelegere); inarmonic, adj. (nearmonios), lipsă de armonie.
