[1] Victor Giuleanu, Tratat de teoria muzicii, Bucureşti, 1986, p. 198.

[1] Grafia numelui este cea din Histoire de la musique, Paris, 1960, editată sub conducerea lui Roland-  Manuel. Dem. Urmă, în Acustică şi muzi, Bucureşti, 1982, dă variantele Ramis, Rami sau Rames.

[1] Dem. Urmă, op. cit., p. 524.

[1] Idem, p. 457.

[1] Ibidem, pp. 470-471.

[1] Ibidem, p. 475. Sistemul netemperat nu este singurul construit de Zarlino. Dem. Urmă descrie trei

sisteme, unul temperat prin sunete aproximativ medii şi două temperate, prin sunete selectate, toate aparţinând lui Gioseffo Zarlino.

[1] Dragoş Alexandrescu, Teoria muzicii, vol. I, Bucureşti, 1996, p. 27.

[1] Dem. Urmă, op. cit., p. 441.

[1] Apărut la Trieste în anul 1832.

[1] Frank Harry Desby, The Modes and Tunes in Neo-Byzantine Chant, University of Southern California, 1974, pp. 140-141.

[1] Idem, p. 143.

[1] Liviu Rusu, Perspective şi preocupări teoretice în istoria muzicii româneşti, în revista Studii de muzicologie, nr. 2, Bucureşti,

1966, p. 247 şi Romeo Ghircoiaşiu, Cultura muzicală românească în secolele XVIII-XIX, Bucureşti, 1992, p. 238.

[1] Mehdi Barkechli, La musique iranienne în volumul Histoire de la musique, pp. 460-473.

[1] Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Academiei Române la cota ms. gr. 761.

[1] La acestea trebuie adăugată reeditarea datorată lui Titus Moisescu, care însoţeşte reproducerea după prima ediţie cu o variantă

transliterată şi un studiu introductiv.

[1] Macarie Ieromonahul, Theoriticon sau Privire cuprinzătoare a meşteşugului musichiei bisericeşti, după aşezământul sistimii ceii

 

[1] De obicei se foloseşte termenul „sistem“. Pentru a nu crea confuzii, am preferat ca în acest studiu sistem“ să se limiteze la sensul

„totalitatea înălţimilor sunetelor şi a relaţiilor dintre aceste înălţimi.

 

[1] Florica T. Câmpan, Vechi şi nou în matematică, Bucureşti, 1978, p.18. Numărătoarea decurge astfel: unu, doi, unu-şi-doi, doi-şi-

doi, unu-şi-doi-şi-doi, etc.

[1] Este simplă coincidenţă faptul că numărul de ordine al acestor moduri coincide cu baza de numeraţie (2).

[1] Ultima structură nu este menţionată în prezentarea generală, ci la singurul glas care o utilizează, glasul al II-lea.

[1] Macarie Ieromonahul nu dă numele ftoralei.

[1] Aceste ftorale sînt numite astăzi general ifes şi general diez. 

[1]Am notat cu majuscule treptele de la capetele intervalelor, care se juxtapun. Baza glasului este notată cu caractere aldine.

[1] Ordinea din Theoriticon.

[1] Diac. Grigore Panţiru prezintă într-o planşă scara ftoralei nisabur în „varianta după Macarie“ (în Notaţia şi ehurile muzicii

bizantine, Bucureşti, 1971, p. 274 ), atribuind intervalului pa–vu 25 de seiuni, aproximativ cît două tonuri. Probabil că valoarea provine dintr-o greşeală de tipar, deoarece în text (p. 270) atribuie aceluiaşi interval 20 de secţiuni. Intervalele vu–ga şi ga–di au 3 secţiuni în planşă şi 4 în text.

 

[1] Macarie Ieromonahul, op. cit., (10, 1).

[1] F. H. Desby, op. cit., p. 140.

[1] Macarie Ieromonahul, op. cit., (15, 1).

[1] Idem, (12, 7).

[1] Ibidem, (14, 1).

[1] F. H. Desby, op. cit., pp. 170-171.

[1] Macarie Ieromonahul, op. cit., (12, 1).

[1]  Idem, (18, 3-4 ).

 

[1] După alţi biografi, 66 de ani.

[1] G. Dem. Teodorescu, Viaţa şi activitatea lui Anton Pann, apud Gheorghe Ciobanu, Studiu introductiv în Anton Pann, Cântece de

lume, Bucureşti, 1955, p. 28.

[1] Adriana Şirli, Repertoriul tematic al manuscriselor muzicale bizantine şi post-bizantine (Secolele XIV-XIX): I. Anastasimatarul,

Bucureşti, 1986, p. 47.

 

[1] Este interesant faptul că Gherasimos prezintă întinderea scărilor ftoralelor limitată la un interval de cvintă, dar adaula sfîrşitul

manuscrisului scara ftoralei nisabur, de această dată cu o întindere de octavă.

[1] Anton Pann, Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica melodică, Bucureşti, 1845, p. 88.

[1] Idem.

[1] Grigore Panţiru, op. cit., p. 274.

[1] F. H. Desby, op. cit., p. 110.

[1] Titus Moisescu, Anton Pann – personalitate complexă a culturii muzicale româneşti (1796-1854), în revista „Studii şi cercetări de

istoria artei, seria teatru, muzică, cinematografie, tomul 43, 1996, p. 8.

[1] Considerăm neo-bizantină perioada care începe cu reforma hrisantică.

[1] F. H. Desby, op.cit., p. 255-271.


 înapoi...