DOR DE FOLK
Asociaţia Social Culturala Suflet Transilvan Braşov, în colaborare cu Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Cultural Reduta Braşov, Inspectoratul Judeţean Braşov, Primăria Teliu şi Protopopiatul Ortodox Braşov, a organizat în perioada 18-19 mai 2013 prima ediţie a Festivalului naţional pentru tineret “DOR DE FOLK”. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural Reduta Braşov.
“Dor de Folk” este primul concurs de folk pentru tineret din istoria Braşovului. Cu siguranţă, este şi singurul festival folk organizat de un preot. Părintele Costin Butnar din Teliu, el însuşi interpret şi compozitor de muzică folk, a reuşit să aducă pe scenă 30 de tinere talente, unele dintre ele, cu siguranţă, viitoare valori ale folkului românesc. Părintele a explicat care este menirea acestui festival, inaugurat cu un creştinesc „Hristos a înviat!”: „Credincioşi sunt şi în afara bisericii. Prin această muzică bună, vrem să-i apropiem pe tineri de valorile creştine”. În sală au fost mai multe feţe bisericeşti, iar un premiu a fost acordat chiar de către protopopul Dănuţ Benga, care a apreciat dragostea tinerilor pentru muzica bună.
Concursul a demonstrat că arta este o chemare la care au răspuns foarte mulți copii, adolescenți talentați. Membrilor juriului le-a revenit misiunea grea de a-i departaja. Votul lor a făcut ca grupul Carmina să obțină premiul pentru excelență în muzică. Le mulțumim!
Gala premianţilor s-a încheiat cu recitalul binecunoscutului cantautor Vasile Şeicaru, care a readus în sufletele braşovenilor melodii ca „Aruncarea în mare”, „Actorul”, „Antiprimăvara”, ale căror refrene au fost cântate de întreaga sală.
Dincolo de emoțiile concursului, aceste două zile au fost privite de către toți participanții ca o bucurie a competiției, ca un prilej de a oferi cel mai frumos lucru: versul cântat – muzica folk.
Cristian Bacargiu.