CARMINA

   COLINDUL – Spiritualitate Românească

        Universul colindei româneşti - pe cât de vast pe atât de profund - cu origini şi semnificaţii a căror geneză izvorăşte din mentalitatea arhaică, ancestrală, relevă existenţa unor bunuri spirituale încă active valoric. Forma specifică şi funcţiile dobândite de aceste relicve culturale, au alimentat cercetări ştiinţifice comparative şi interdisciplinare ale melosului colindei. Colindele, născute dintr-un nucleu arhetipal, sunt purtătoare ale unor elemente relictuale aparţinând unei mentalităţi arhaice. În evoluţia ei diacronică, această mentalitate s-a prelungit şi s-a cristalizat prin stratificări succesive într-o mentalitate de tip folcloric, din care colinda, ca datină, a preluat elemente ale spiritualităţii romane şi, ulterior, ale creştinismului originar de expresie latină.

   I. ELEMENTE DE LIMBAJ MUZICAL ÎN COLINDELE FOLCLORICE
      1. Aspecte ale etnogenezei folclorului muzical românesc.
       Investigarea şi reconstituirea colindelor folclorice este un demers dificil şi complex, întrucât distanţa în timp - de ordinul mileniilor - de formele muzicale primare, precum şi conceperea târzie a unor sisteme de notaţie, privează cercetarea ştiinţifică de datele necesare prospectării spaţiului sonor arhaic. Totuşi, pe baza unor surse indirecte şi a asociaţiilor deductive, muzicologi precum George Breazul şi Octavian Lazăr Cosma avansează ipoteza că în protoistoria muzicii se poate vorbi despre comuniunea unor trăsături structurale globale, răspândite pe un areal geografic larg, fapt ce ar putea oferi o explicaţie pentru păstrarea unor idiomuri stilistice, comune în muzica unor popoare balcanice şi chiar mijlociu-orientale sau nord-vest africane şi sud-est europene. Referitor la geneza muzicii populare româneşti, cercetătorii afirmă că aceasta a luat naştere concomitent cu procesul de formare şi cristalizare a limbii şi poporul român. Posibilităţile de organizare melo-ritmică, structura arhitectonică flexibilă, sistemul modal de natură diatonică, au generat un tipar propriu pentru tradiţia muzical-folclorică românească şi care a permis asimilarea împrumuturilor de lfenomenul a alte popoare. Aşadar, prin etosul muzical moştenit, muzica populară românească este dacică iar prin modul de organizare structurală a melodiei şi ritmului este latină, ca şi limba.
       2. Aspecte melodice.
       Melodiile de colinde analizate relevă predominanţa structurilor penta şi prepentatonice, ambiguitatea funcţională a treptelor, mobilitatea pienilor, amplificarea în interior prin tendinţa lor de afirmare şi în exterior prin extensie melismatică la trepte vecine sau prin salturi intervalice. Alterarea superioară a bazei picnonului (Gis) sau alterarea inferioară a sunetului din mijloc (As) au drept consecinţă efectul tensionat al secundei mărite. Din şirul "- toniilor ", mai numeroase sunt pentatoniile, cu rol important în apariţia unor structuri superioare. Se remarcă frecvenţa pentatonicului 4 şi 5. Structurile cromatice care apar sunt îndeosebi cele de tip cromatic 1. Un fenomen frecvent întâlnit în folclorul românesc este schimbarea caracterului modal, fapt datorat interferenţelor zonelor modale sau fluctuaţiilor intervalice raportate la fundamentală, care pot fi oscilante, sau cu caracter definitiv, în funcţie de instabilitatea pienilor şi de tendinţa lor de afirmare.
    Ambitusul colindelor - element modal determinant prin amplitudinea şi ponderea anumitor sunete - delimitează, de regulă, un cadru octaviant, depăşirea lui fiind cauzată de tendinţele de extindere ale sistemelor dincolo de limitele scalare. În relaţiile cadenţiale se manifestă aceeaşi ambiguitate funcţională, numită de Constantin Brăiloiu "indiferenţă funcţională". Evoluţia melodiilor nu tinde mereu spre un sunet-pilon din registrul grav al scării, cu funcţie de fundamentală. Conturul crenelat permite cadenţarea şi pe alte trepte decât prima. Ambiguitatea funcţională remarcată în sistemul cadenţial cauzează uneori o oscilaţie în interpretarea apartenenţei la un sistem sau altul, ceea ce dovedeşte că ele sunt permisive şi oferă posibilitatea încadrării diferitelor structuri.
    3. Particularităţi ale ritmului în colinde.
        Studiile referitoare la tipologia folclorului muzical relevă caracterul său sincretic constituit din triada muzică - poezie - dans, în cadrul căreia punctul de incidenţă este ritmul, văzut şi ca un element morfologic preponderent. Datorită caracteristicilor structurale se poate vorbi despre un sistem ritmic propriu muzicii populare româneşti. Acestea sunt determinate, în principal, de organizarea prozodică a ritmului în rânduri melodice structurate, invariabil, pe tiparele metrice octo şi hexasilabice, aplicate în versul popular românesc cântat indiferent de sistemul ritmic în care evoluează melodia. Din analizele comparative prezentate în lucrare, rezultă clar că, atât în cazul sistemului giusto-silabic – preponderent şi caracteristic pentru colinde – cât şi al altora, elementul definitoriu este tiparul metric.
    4. Structuri formale
        Ca entitate melo-ritmică cu formă fixă, colinda se bazează pe posibilităţile îmbinării unităţilor sintactice, de la podie la melostrofă. În cadrul modelului general se realizează un contrast între cele două unităţi specifice modelului tipologic ţărănesc – rândul melodic şi refrenul. Suplimentarea numărului de rânduri melodice este un semn al contaminărilor cu elemente extrafolclorice. Repetarea lor este identică sau variată melodic, ritmic sau ritmico-melodic.

    II . MELOSUL COLINDEI ÎN CREAŢIA CORALĂ ROMÂNEASCĂ
      Interesul muzicienilor români pentru consemnarea şi valorificarea artistică a melosului folcloric, a fost marcat la început, inevitabil, de tatonări tributare concepţiilor estetice clasico-romantice. În primele decenii ale secolului al XIX-lea – când condiţiile istorice, sociale şi economice au favorizat tranziţia de la cultura greco-orientală la cea occidentală – se creează premisele constituirii unui limbaj muzical bazat pe tradiţia folclorică. Compartimentul cel mai substanţial este reprezentat de creaţia corală. Trăsăturile ei generale sunt varietatea stilurilor şi genurilor, a structurilor vocale pentru care a fost compusă.Creaţia corală a compozitorilor înaintaşi, deşi eterogenă în privinţa modalităţilor de abordare şi prelucrare a folclorului, a avut un rol important în constituirea şi impulsionarea tradiţiei valorificării melosului popular. Evoluţia ei spectaculoasă pe parcursul secolului al XX-lea este marcată de noile concepte componistice la care s-au afiliat muzicienii români. În această tradiţie s-a născut interesul pentru melodiile colindelor, a căror uimitoare varietate structurală oferă creatorilor o multitudine de posibilităţi de tratare artistică.
    1. Modalităţi de preluare şi expunere a enunţurilor folclorice
      Citatul folcloric, considerat ca un caz particular al citatului muzical în general, are un statut semiologic precis şi rezultă dintr-o intenţie de comunicare artistică. În lucrările analizate observăm că modalităţile de preluare a melodiilor de colind în scopul citării sau stilizărilor sunt diverse, enunţul folcloric fiind adus pe acelaşi centru sonor sau pe altul,fără a fi operate modificări. Uneori intenţiile compozitorului se limitează la renunţarea la melisme sau ornamente, variaţii ale unui motiv melodic, amplificări intervalice, adoptarea unor tempouri sau valori metronomice diferite. Alteori, modificările survenite în planul melodic afectează structura modală prin emanciparea pienilor sau a unor sunete din extensiile melismatice, alterarea unor sunete care rămân trepte stabile, introducerea treptelor mobile. Modificările de natură metro-ritmică variază şi impulsionează demersul muzical prin încadrare metrică diferită sau concomitentă cu augmentări şi diminuări ritmice, înlocuirea unor formule ritmice cu altele etc.Şi expunerile enunţurilor folclorice ca material tematic se prezintă sub diferite aspecte: pot fi aduse integral sau pe fragmente tematice în unison, la octavă, armonizate, precedate sau nu de introduceri sau, în scriitură imitativă, utilizând aceleaşi procedee.
    2. Aspecte ale scriiturii omofon-armonice
      În afară de lucrările create special pentru două structuri vocale, observăm că intervalica verticală este episodică în ambientul armonico-polifonic, are un caracter contextual şi se realizează prin diverse procedee: paralelisme intervalice – ca o consecinţă a dublării temei sau a unor motive tematice, desfăşurarea intervalică orizontală sugerată de incidenţele verticale, succesiuni intervalice rezultate din suprapunerea temei cu diferite ipostaze ale ei sau cu linii contrapunctice libere. Una din consecinţele evoluţiei armoniei în secolul al XX-lea este crearea de noi structuri acordice care nu mai sunt bazate exclusiv pe principiul supraetajării terţelor ci pe un alt interval generator, sau se nasc din scări diferite faţă de cele tradiţionale. Trisonurile apar în stare directă sau răsturnări, uneori suprapuse temei expuse pe centre sonore diferite sau pe ison, ori rezultate prin realizarea unui tetracord cromatic fără aplicarea regulilor scriiturii severe, obţinându-se un paralelism pe structuri armonice cromatice.
   Amplificarea aparatului coral permite supraetajarea acordurilor aparţinând aceleiaşi trepte sau unor trepte diferite, una din consecinţe fiind crearea straturilor acordice. Problema constituirii lor este analizată în ample studii teoretice de muzicologi precum Eduard Terényi, Dan Buciu, Gheorghe Duţică. Aceste elemente structurale sunt frecvent utilizate în creaţia corală de colinde aparţinând compozitorilor Achim Stoia, Tudor Jarda, Sigismund Toduţă, Roman Vlad şi dezvoltă ample zone polimodale. Straturile acordice se structurează pe diverse mixturi, ajungându-se uneori la blocurile verticale libere sau acordurile - turn, rezultate din cvarte etajate. Mixturile obţinute prin combinarea sonorităţii ambigue a cvartelor cu neutralitatea austeră a cvintelor - mai ales în poziţie comprimată, ca în cazul unor colinde aparţinând lui Roman Vlad, Tudor Jarda, Vasile Spătărelu – au ca efect estomparea personalităţii intervalului de bază. Mixturile de secunde se realizează prin expuneri polifonice în stretto [Sigismund Toduţă, 'Nainte-mi de curţi, III/5, p. 33] sau prin abordarea succesivă, treptată, a elementelor acordice, impactul sonor urmărind efectul global [Tudor Jarda, La casa di peste drum, măsurile 60-65]. Structuri acordice de aceeaşi factură rezultă şi în situaţiile în care se suprapun segmente ale temei în diverse ipostaze, sau motive tematice variate poziţionate pe mixturi, ori mixturi aflate în imitaţie şi suprapuse temei.
   Utilizarea cromatismelor diversifică paleta coloristică şi tensionează parametrul armonic. În lucrările analizate întâlnim pasaje cromatice construite după regulile armoniei clasice dar şi evoluţii cromatice în cadrul unui tetracord cromatic cu aspect de passus duriusculus [Sigismund Toduţă, III,8]. Problema fenomenologiei oscilaţiei modale – analizată în unele studii teoretice de muzicologii Gheorghe Firca sau Gheorghe Duţică – se manifestă sub aspectul fluctuaţiei treptelor prin oscilaţia secundei sub impulsul microatractivităţii. În aceste cazuri, treptele mobile generează structuri modale polivalente. Când sunetul alterat se impune prin frecvenţă sau importanţă funcţională, reprezintă un impuls evolutiv pentru o nouă structură. Aceste aspecte sunt ilustrate de exemplificări extrase din lucrările analizate. Prezenţa totalului cromatic – deşi sporadică în colindele corale – ne apare ca o modalitate firească de tratare a enunţurilor folclorice, cromatismul fiind un element complementar al diatoniei, compatibil cu organizarea serială sau bazată pe moduri. Prezenţa lui în unele pasaje din lucrări aparţinând lui Roman Vlad sau Sigismund Toduţă, demonstrează rolul cromatismului ca element de limbaj muzical specific creaţiei corale contemporane orientată spre modal. Am remarcat în creaţia corală a compozitorilor Sigismund Toduţă, Roman Vlad, Tudor Jarda, Vasile Spătărelu, Sabin Pautza, Viorel Munteanu, aspecte ale fenomenului disjuncţiei cromatice: formula cromatică întoarsă – bazată pe oscilaţia intervalului de secundă, falsa relaţie – utilizată în armonia modală atunci când se operează cu materialul sonor oferit de un mod cu trepte mobile sau când sunt aduse deliberat alte sunete decât cele oferite de contextul scalar, secunda mică cromatică – rezultat al comprimării octavei micşorate.
   Cadenţele – repere fundamentale în delimitarea articulaţiilor formale – sunt prezente atât sub aspectele clasice cât şi în ipostaze inedite, specifice armoniei modale. Predominante sunt relaţiile plagale. Creaţiile analizate ne oferă exemple în care întâlnim cadenţe autentice tratate atât tonal cât şi modal, sau în combinaţie cu înlănţuiri plagale. Este frecventă interferenţa planurilor modale în cadenţe. Remarcăm şi situaţii atipice: acorduri structurate pe mixturi de cvarte sau cvinte, armonizări polivalente în cadenţe, utilizarea treptelor mobile sau a mersului treptat, suprapunerea mai multor cadenţe melodice, cadenţe realizate pe structuri de straturi acordice.
    3. Elemente de scriitură polifonică
      Prin aplicarea tehnicii polifonice se urmăreşte identificarea valenţelor şi elementelor folclorice în scopul evidenţierii atmosferei specifice cântecului popular românesc. Având în vedere claritatea comentariului şi a concluziilor, am prezentat mai întâi aspectele melodice care apar în cele două tipuri fundamentale de imitaţie – severă şi liberă – apoi separat, aspectele metro-ritmice.Imitaţia severă este utilizată în numeroase lucrări ale compozitorilor Achim Stoia, Sigismund Toduţă, Roman Vlad, Tudor Jarda, Vasile Spătărelu, Sabin Pautza, Viorel Munteanu. Procedeele folosite constau în imitaţii ale temei în stare directă, inversată, recurentă, inversarea recurenţei şi sunt aplicate separat, succesiv sau simultan, în ipostaze canonice sau în stretto. Polifonia cu elemente de organizare serială – prezentă în unele lucrări ale lui Sigismund Toduţă şi Roman Vlad – a constituit obiectul unor studii teoretice având ca autori pe Eduard Terényi sau Viorel Munteanu. Raportul vorbire-cântare este valorificat în unele pasaje de imitaţie în sprechgesang din colindele Nainte-mi de curţi de Sigismund Toduţă sau Junii buni colindători a lui Sabin Pautza. Imitaţia liberă se realizează secvenţial, ocupând pasaje cu dimensiuni variabile ale discursului muzical, uneori în continuarea imitaţiei severe sau împreună cu aceasta la diferite voci, în acelaşi fragment. O largă utilizare îşi găsesc procedeele polifonice de factură populară – isonul sau ostinatoul. Sugestiile de ordin metro-ritmic date de creaţia populară, conduc la polimetrie şi poliritmie – procedee de mare complexitate şi valoare componistică – aplicate în discursurile muzicale atât structurilor polifonice cât şi celor cu caracter omofon-armonic sau eterofonic. Printre cele mai frecvente tehnici utilizate în lucrările analizate sunt: dilatarea sau comprimarea discursului muzical, suprapunerea unor structuri ritmice diferite cărora li se aplică acelaşi metru, rescrierea unor fragmente în metrul de bază sugerând prin accent/grafică desenul metro-ritmic real, utilizarea măsurilor alternative care asigură fluenţa ritmico-melodică, utilizarea măsurilor cu acelaşi tip de picior metric (simetric/asimetric).
    4. Aspecte ale scriiturii eterofonice.
       Fenomenul sonor al eterofoniei, ca mod de organizare a sintaxei muzicale apare în contextul concomitenţei unor procedee semnalate anterior, cu rol la fel de important ca şi monodia, omofonia şi polifonia. Conceptual, eterofonia a fost teoretizată în studii aparţinând lui Pierre Boulez, Ştefan Niculescu, Dan Buciu, Clemansa Liliana Firca. În lucrările analizate, momentele eterofonice sunt favorizate de: utilizarea isoanelor pe care se suprapun expuneri tematice, suprapuneri ale temei în diferite ipostaze ale ei, intercalarea unor expuneri ale temei dublate sau ale unor fragmente tematice în imitaţie, supraetajarea liniilor contrapunctice.
    5. Modalităţi de structurare a articulaţiei formale.
        Structurarea articulaţiilor formale este evidenţiată prin diversitatea aplicării procedeelor de transformare şi evoluţie a microstructurilor muzicale. Un procedeu frecvent este repetarea,având o largă utilizare în evidenţierea microstructurilor şi constă în multiplicarea unităţilor morfologice prin repetarea identică a motivului, uneori transpusă sau urmată de apariţia unor unităţi morfologice , uşor diferenţiate sau contrastante. O formă particulară de repetiţie este variaţia, întâlnită în multe cazuri, prin care motivului iniţial i se modifică identitatea. Variaţia intonaţională are ca efect schimbarea caracteristicilor modale prin transformare structurală, iar cea de factură metro- ritmică, cu rol de dinamizare şi contrast al discursului muzical – se realizează atât prin procedeele clasice de factură exclusiv ritmică sau mixtă, ori prin procedee evoluate în construcţia şi dezvoltarea ritmului muzical. Se utilizează şi variaţia de culoare, prin transformarea planurilor armonice şi timbrale şi prezentarea lor în alte ipostaze.
    În cadrul tipologiilor formale, întâlnim forme rezultate prin juxtapunere sau combinarea acestui procedeu cu alternanţa şi variaţia. Într-un studiu analitic consacrat creaţiei de colinde a lui Sigismund Toduţă, Dan Voiculescu identifică şi una din formele tematice complexe – fuga.
    6. Modalităţi de evidenţiere a expresiei muzicale.
       Dinamica, tempoul, agogica şi timbralitatea vin să completeze, să contureze înveşmântarea armonico-polifonică, şi să coloreze imaginile textului poetic. Lucrările analizate relevă o multitudine de posibilităţi de evidenţiere a expresivităţii corale. Discursul muzical este marcat prin accente sau nuanţe dinamice. Gradarea intensităţii are ca rezultat o dinamică oscilantă sau uniformă; contrastele dinamice capătă aspecte crenelate, unghiulare, sau alternante; dinamica progresivă urmează trasee ascendente, abrupte sau ample, întrerupte sau nu de fluctuaţii; realizarea contrastelor dinamice uzează uneori de tehnici imitative; se urmăreşte detaşarea planurilor vocale prin distribuţia unor grade de intensitate contrastante. Raportul dintre ritm şi viteza evoluţiei sale pe axa temporală este reglat în funcţie de tipologia colindelor şi de intenţiile artistice ale compozitorului şi se evidenţiază prin indicaţiile de tempo şi agogică. Asocierea dintre conceptul agogic şi cel dinamic se reflectă în acţiunea simultană de amplificare sau diminuare a intensităţii sau, în funcţie de efectul dorit, cele două planuri sunt contrastante.
    Aspectele timbralităţii pot fi urmărite începând cu alegerea structurii vocale pentru care au fost concepute lucrările. Contrastele şi variaţiile timbrale se realizează prin distribuţia planurilor melodice diverselor structuri vocale, alternanţe de registre, amplificare timbrală a aparatului coral, reglarea raportului între tipurile de emisie, efecte timbrale.

    CONCLUZII
    Sintetizând problematica studiului, putem afirma că genul colindei, născut dintr-un nucleu arhetipal aparţinând unui spaţiu cultural arhaic, s-a cristalizat prin stratificări succesive şi a devenit o specie reprezentativă a spiritualităţii româneşti. Elementele sale structurale inedite i-au conferit statutul de sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru creaţia corală al secolului al XX-lea al cărei tablou multidimensional îl completează şi care, asemenea celorlalte arte, însumează în mod firesc o diversitate de stiluri într-o unitate organică. Acest fapt ne trimite cu gândul la un adevărat laborator experimental, în egală măsură cu unul de sinteză conclusivă, în care creatorii explorează nelimitatele resurse oferite de folclorul autentic, şi în care se făuresc valori perene.

   BIBLIOGRAFIE
   Colecţii şi culegeri de melodii.
BARTÓK, Béla – Colinde populare româneşti din comitatul Bihor, Bucureşti, 1913.
BARTÓK, Béla – Melodien der Rumänischen Colinde (Weinachtslieder), Editura Musica, Budapesta, 1968.
BREAZUL, George - Colinde, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993.
COMIŞEL, Emilia – Antologie folclorică din ţinutul Pădurenilor, Bucureşti, Editura Muzicală, 1959.
CUCU, Gheorghe - 200 Colinde populare. Ediţie postumă îngrijită de Constantin Brăiloiu, Bucureşti, Societatea Compozitorilor Români, 1936.
DRĂGOI, Sabin V. – 303 Colinde (cu text şi melodie), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1925.
DRĂGOI, Sabin V. – Monografia muzicală a comunei Belinţ, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1942.
MÂRZA, Traian – Folclor muzical din Bihor, Bucureşti, Editura Muzicală, 1983.
URSU, Nicolae – Contribuţiuni muzicale la monografia comunei Măgura (Cluj), Timişoara, Editura Regionalei Bănăţene a Astrei, 1940.
URSU, Nicolae – Folclor muzical din Banat şi Transilvania. Ediţie îngrijită de Rodica Giurgiu, Bucureşti, Editura Muzicală, 1983.

   Partituri corale
CUCU, Gheorghe – Colinde şi cântece de stea, II, Cluj Napoca, Editura Aperta, 1994: Domnuleţ şi Domn din Cer; Coroană de trandafir; Sus boieri.
DRĂGOI, Sabin V. – XXX Coruri, Timişoara, Lito Pregler, 1935: Coborât-a, coborât; Sus în vârful ceriului; Colo-n susu; Pe plai înfloritu; Dumnezeu umbla; Şade-mi Doamne; Colo-n josu mai din josu; La livadă sub cetate.
JARDA, Tudor – Zece coruri, Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima, Cluj, 1971: La casa di peste drum; Colo-n dealu după dealu; Pe dealu cu stânjinile; Soare strălucea; Slobozâ-ne gazdă-n casă; Vânătorii lui Crăciun; Şi se-ntâlni cu-n d-ajunu; Colo-n jos în prundurele; Mă luai, luai; Bun gând s-o gânditu.
MUNTEANU, Viorel – Strop de ler, I, Iaşi, Editura Trinitas, 2000: Ceaste case mari şi nalte; Maria se preumbla; Înaintea cailor; Grea veste că ne-a sositu; Ciucuri verde de mătasă; Negri, trei cocoşi cântară; Cetilună, cetioară dragă; Când cina Hristos la masă; Sub tufă de tisă verde; Leagăn verde luminos; A cui curţiu-aiestea- s curţiu; A cui curţiu-aiestea sântu; Sculaţi, sculaţi, boieri mari; Ieşiţi, ieşiţi, mari boieri; Sus în poarta Raiului; Pogorând Cristos în lume; Pe picior de munte; Sus, în vârfu muntelui; Dinaintea istor curţiu; La doi meri, la doi prăsazio; Dimineaţa lui Crăciun; Întorcu se-ntorc (manuscris).
PAUTZA, Sabin – Coruri mixte, vol. 4, Colecţie întocmită de Nicolae Gâscă. Conservatorul de Muzică George Enescu, Iaşi, 1980: Romaniţă; Junii buni colindători.
SPĂTĂRELU, Vasile – Trei colinde profane, Bucureşti, Editura Muzicală, 1973: Hai leromi, Doamne, hai; Doi leroi, ler, Doamne; Linu-i lin şi ruj mălin.
STOIA, Achim – Coruri, Bucureşti, Editura Muzicală, 1970: Oi leroi; Sculaţi, gazde; Sus la munte;Antologie Corală. Culegere îngrijită de Ion Pavalache, Iaşi, 1979: Colinda junelui; Sus, sus, sus pe vârf de munte; Colo-n jos, Doamne, mai josu.
TODUŢĂ, Sigismund – 15 Coruri mixte, III, Bucureşti, Editura Muzicală, 1970: Pogorât-a, pogorât; Cesta-i junelaşu; Colo josu mai în josu; Nainte-mi de curţi; Pe cerul cu flori frumoase; Fericean de elu, Lină melina leru-i melină; Colo sus pe după lună; Pogorât-a, pogorât-a; De-aseară, de-aseară, Poruncit-a, poruncit.
VLAD, Roman – Colinde Transilvane, Milano, Edizione Suvini Zerboni, 1941, Versione Corale 1957.
URSU, Nicolae – Ce sară-i d-aiastă sară; Pleacă Lina la fântână; Vine Crăciunul pe sară (partituri disparate aflate în Biblioteca Academiei de Muzică Gheorghe Dima, Cluj Napoca)

    Muzicologie, etnomuzicologie, istoriografie, diverse
ALEXANDRU, Tiberiu - Armonie şi polifonie în cântecul popular românesc, în: Folcloristică, organologie, muzicologie, Bucureşti, Editura Muzicală, 1978
ALEXANDRU, Tiberiu - Muzica populară românească, Bucureşti, Editura Muzicală, 1967
ALEXANDRU, Tiberiu - Béla Bartók despre folclorul românesc, Bucureşti, Editura Muzicală, 1958
AMZULESCU, Alexandru I. - Noi observaţii despre Mioriţa – colind, în: Revista de etnografie şi folclor, Bucureşti, Editura Academiei, 1979, tom 24, nr. 1
ANDRONESCU, Şerban - Tehnica scrierii academice, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine, 1977
BARTÓK, Béla - Însemnări asupra cântecului popular românesc, Bucureşti, Editura Muzicală, 1956
BÂRLEA, Ovidiu - Mioriţa – colind¸în: REF, nr. 5, Bucureşti, Editura Academiei, 1975
BÂRLEA, Ovidiu - Colindatul în Transilvania, în: Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, 1965 – 1967, Cluj-Napoca, 1969
BÂRLEA, Ovidiu - Folclorul românesc. Momente şi sinteze, I, Bucureşti, Editura Minerva, 1981
BÂRLEA, Ovidiu - Poetica folclorică, Bucureşti, Editura Univers, 1979
BENTOIU, Pascal - Imagine şi sens, Bucureşti, Editura Muzicală, 1971
BENTOIU, Pascal - Gândirea muzicală, Bucureşti, Editura Muzicală, 1975 BENTOIU, Pascal, Trăsături ale armoniei în muzica populară, în: revista Muzica,nr.5-6,Bucureşti, Editura Muzicală, 1964
BENTOIU, Pascal - Câteva consideraţiuni asupra ritmului şi notaţiei melodiilor de joc româneşti, în: REF, nr. 1-2, Bucureşti, Editura Academiei, 1976
BERGER, Wilhelm Georg - Armonia. Posibilităţi şi limite, în: revista Muzica, nr. 7, Bucureşti, Editura Muzicală,1964
BERGER, Wilhelm Georg - Aspecte ale polifoniei moderne, în: revista Muzica, nr. 4, Bucureşti, Editura Muzicală,1965
BERGER, Wilhelm Georg - Dimensiuni modale, Bucureşti, Editura Muzicală, 1979
BLAGA, Lucian - Fiinţa istorică, Cluj-Napoca, 1977
BLAGA, Lucian - Trilogia valorilor, în: Opere, vol. 10, Bucureşti, Editura Minerva, 1987.
BOBOC, Nicolae - Motivul premioritic în lumea colindelor, Timişoara, Editura Facla, 1985
Bordeianu, Mihai - Versificaţia românească, Iaşi, Editura Junimea, 1974
BOT, Nicolae - Contribuţii la cunoaşterea funcţiei colindelor; în: AMET, Cluj, 1971-1973
BOT, Nicolae – Funcţiile agrare ale colindatului; în: AMET, nr. IX, Cluj, 1977
BRĂILOIU, Constantin - Opere, I-II, Bucureşti, Editura Muzicală, 1967, 1969
BRĂTULESCU, Monica - Colinda românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1981
BREAZUL, George - Gamele pentatonice anhemitonice în : Studii de muzicologie, I, Bucureşti, Editura Muzicală,1965
BREAZUL, George - Idei curente în cercetarea cântecului popular. Moduri pentatonice şi prepentatonice; în: Studii ., idem, I, 1966
BREAZUL, George - Pagini din istoria muzicii româneşti, I-II, Bucureşti, Editura Muzicală, 1970
BREAZUL, George - Patrium Carmen. Contribuţii la studiul muzicii româneşti, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1941
BUCIU, Dan - Elemente de scriitură modală în creaţia lui Sabin V. Drăgoi, în: revista Muzica, nr. 10, 1971
BUCIU, Dan - Elemente de scriitură modală, Bucureşti, Editura Muzicală, 1981
BUCŞAN, Andrei - Probleme ale ritmului popular românesc, în: REF, Bucureşti, Editura Academiei, 1968
CANTEMIR, Dimitrie - Hronicul vechimei româno-moldo- vlahilor, Bucureşti, Editura Albatros, 1981
CANTEMIR, Dimitrie - Descriptio Moldaviae, Bucureşti, Editura Minerva, 1981
CĂLINESCU, George - Arta literară în folclor, în: Istoria literaturii române, I, Bucureşti, 1964
CARAMAN, Petru - Colindatul la români, slavi şi alte popoare, Bucureşti, Editura Minerva, 1978. Ediţie îngrijită de Silva Ciubotaru, prefaţă de Ovidiu Bârlea
CHAILLEY, Jaques - 40000 ani de muzică, Bucureşti, Editura Muzicală, 1967
CHAILLEY, Jaques - L'imbroglio des modes, Paris, Edition Alphonse Leduc, 1960
CIOBANU Gheorghe - Studi de etnomuzicologie şi bizantinologie, I-II, Bucureşti Editura Muzicală, 1974, 1979
COMAN, Mihai - Izvoare mitice, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980 COMAN, Mihai, Mitologie populară românească, I, Bucureşti, Editura Minerva, 1986
COMIŞEL, Emilia - Folclor muzical, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967
COMIŞEL, Emilia - Studii de etnomuzicologie, Bucureşti, Editura Muzicală, 1986
COSMA, Octavian Lazăr - Hronicul muzicii româneşti, I-VIII, Bucureşti, Editura Muzicală, 1973-1988
CREŢU, Vasile Tudor - Ethosul folcloric-sistem deschis,Timişoara, Editura Facla, 1980
CROCE, Benedetto - Estetica, Bucureşti, Editura Univers,1972
DĂNCEANU, Liviu - Introducere în epistemologia muzicii, Bucureşti, Editura Muzicală, 2004
DENSUŞEANU, Nicolae - Dacia Preistorică, Bucureşti, Editura Meridian, 1986
DIACONU, Adrian - Structuri şi metastructuri metro-ritmice în creaţia populară românească, în Artes,I,Iaşi, Academia de Artă George Enescu, 1995
DRĂGOI, Sabin V. - Simetrie şi asimetrie în cântecul popular românesc, în: revista Muzica, nr. 11-12, Bucureşti, Editura Muzicală, 1960
DRĂGOI, Sabin V. - Armonizarea cântecului popular românesc, în: revista Muzica, nr. 7, 10, 11, 12 / 1969 şi nr. 1, 2, 3, 4 / 1970, Bucureşti, Editura Muzicală
DUŢICĂ, Gheorghe - Universul gândirii polimodale, Iaşi, Editura Junimea, 2004
DUŢICĂ,Gheorghe - VASILIU,Laura, Structură, funcţionalitate, formă, Iaşi, Editura Artes, 1999
DUŢU, Alexandru - Literatura comparată şi istoria mentalităţilor, Bucureşti, Editura Univers, 1982 EISIKOVITS, Max, Introducere în polifonia vocală a secolului XX, Bucureşti, Editura Muzicală, 1976
ELIADE, Mircea - Aspecte ale mitului, Bucureşti, Editura Univers, 1978
ELIADE, Mircea - De la Zamolxis la Genghis-Han, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980
ELIADE, Mircea - Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992
ELIADE, Mircea - Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992
ELIADE, Mircea - Mitul eternei reîntoarceri, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999
FILIP, Vasile V. - Universul colindei româneşti, Bucureşti, Editura Saeculum, I.O., 1999
FIRCA, Clemansa Liliana - Heterofonia în creaţia lui George Enescu; în: Studii ..., idem, IV, 1968
FIRCA, Gheorghe - Bazele modale ale cromatismului diatonic, , Bucureşti, Editura Muzicală, 1966
FIRCA, Gheorghe - Însemnări cu privire la raportul dintre tonal şi modal, în : revista Muzica, nr. 2, Bucureşti, Editura Muzicală, 1964
FIRCA, Gheorghe - Criterii de stabilire a unei tipologii muzicale în armonia modală : Studii , idem, VIII,1972
FIRCA, Gheorghe - Caracterul modal al muzicii lui Sigismund Toduţă, în: Lucrări, idem, Cluj Napoca, Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima, vol. 14, 1978
FIRCA, Gheorghe - Structuri şi funcţii în armonia modală, Bucureşti, Editura Muzicală, 1988
FOCHI, Adrian - Colindul leului, în: Limba şi literatură, XXVI, Bucureşti, Societatea de Ştiinţe Filologice, 1970
GIULEANU, Victor - Ritmul muzical, I-II, Bucureşti, Editura Muzicală, 1968, 1969
GIULEANU, Victor - Principii fundamentale în teoria muzicii, Bucureşti, Editura Muzicală, 1975
HERMAN, Vasile - Originile şi dezvoltarea formelor muzicale, Bucureşti, Editura Muzicală, 1982
HERSENI, Traian - Forme străvechi de cultură poporană românească, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977
HERŢEA, Iosif - Colinde româneşti. Antologie şi tipologie muzicală, Editura Grai şi suflet – Cultura Naţională, 2004
JEPPESEN, Knud - Contrapunctul, Bucureşti, Editura Muzicală, 1972
KERNBACH, Victor - Universul mitic al românilor, Cluj-Napoca, Imprimeria Ardealul, Editura Ştiinţifică, 1994
KERNBACH, Victor - Mit, mitogeneză, mitosferă, Bucureşti, Editura Casa Şcoalelor, 1995
LEVY-STRAUSS, Claude - Antropologie culturală, Bucureşti, Editura Politică, 1978
MÂRZA, Traian - Cadenţele modale finale în cântecul popular românesc; în: Lucrări ..., idem, 1965
MÂRZA, Traian - Ritmul orchestic (de dans); un sistem distinct al muzicii populare româneşti; în: Studii ..., idem, VIII, 1972
MÂRZA, Traian - Ritmul vocal acomodat paşilor din mersul ceremonios, un tip distinct al ritmicii populare româneşti, în: Lucrări ..., idem, 1979
MÂRZA, Traian - Ritmul orchestic (de dans); un sistem distinct al muzicii populare româneşti; în: Studii ..., idem, VIII, 1972
MUNTEANU, Viorel, Roman Vlad - Modernitate şi tradiţie, Bucureşti, Editura Muzicală, 2001
MUNTEANU, Viorel - Întâlnirea compozitorilor români cu dodecafonia, Editura Muzicală, 2003
Roman Vlad - Istoria dodecafoniei, Ediţie îngrijită de Viorel Munteanu, Bucureşti, Editura Naţional, 1998
Musicescu, Gavriil - Opere alese, Ediţie îngrijită de George Breazul, Bucureşti, Editura Muzicală, 1958
NICOLA, Ioan R. - Colinda vânătorilor metamorfozaţi în cerbi, în: Lucrări ..., idem, 1968
NICOLA, Ioan R., MÂRZA, Traian, SZENIK, Ileana - Curs de folclor muzical, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1963
NICULESCU, Ştefan - Reflecţii despre muzică, Bucureşti, Editura Muzicală, 1980
NICULESCU, Ştefan – Analiza fenomenologică a tipurilor fundamentale de fenomene sonore şi raporturile lor cu eterofonia; în: Studii ..., idem, VIII, 1972
OPREA, Gheorghe, AGAPIE Larisa - Folclor muzical românesc, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,1983
OPREA, Gheorghe - Sisteme sonore în folclorul românesc, Bucureşti, Editura Muzicală, 1998
PANN, Anton - Cântece de lume, transcrise din psaltică în notaţia modernă, cu un studiu introductiv de Gheorghe Ciobanu, Bucureşti, ESPLA, 1955
PAŞCANU, Alexandru - Armonia, Bucureşti, Editura Muzicală,1975
POPOVICI, Doru - Muzica corală românească, Bucureşti, Editura Muzicală, 1966
RÎPĂ, Constantin - Teoria superioară a muzicii, I-II, Cluj-Napoca, Editura Media Musica, 2001
SERVIEN, Pius - Estetica, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975
SULIŢEANU, Ghizela - Psihologia folclorului muzical, Bucureşti, Editura Academiei, 1980
TERÉNYI, Eduard - Conceptul armonic al lui Sigismund Toduţă în lumina muzicii sale corale a cappella, în: Lucrări ..., idem, vol. 14, 1977
TERÉNYI, Eduard - Structuri de straturi acordice în muzica contemporană, în: Lucrări ..., idem, vol 17-18, 1981-1982, Cluj-Napoca, 1985, Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima.
TIMARU, Valentin - Analiza muzicală între conştiinţa de gen şi conştiinţa de formă, Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2003
VANCEA, Zeno - Creaţia corală românească sec. XIX-XX, I- II, Bucureşti, Editura Muzicală, 1968
VANCEA, Zeno - Studii şi eseuri muzicale, Bucureşti, Editura Muzicală, 1974
VIERU, Anatol - În domeniul formei; în: Studii ..., idem, VIII, 1972
VIERU, Anatol - Despre ponderea serialismului în muzica nouă românească : Roman Vlad, Istoria dodecafoniei, idem.
VLAD, Roman - Istoria dodecafoniei, Ediţie îngrijită de Viorel Munteanu, prefaţă de Roman Vlad, Traducere: Irina Passa şi Viorel Munteanu, Bucureşti, Editura Naţional, 1998
VOICULESCU, Dan - Polifonia în creaţia corală a lui Sigismund Toduţă, în: Lucrări, idem, vol.14, 1979