Despre Carmina
În acest loc percepem iluzia că suntem folositori și plăcuți altora care gândesc despre noi, iar drept mulțumire le înfățișăm oglinzi în care vorbim despre noi înșine.
Ne-am întâlnit când aveam cea mai mare nevoie unul de celălalt, și pe nesimțite, fiecare ne-am întins mâna, și-am așteptat să ne cunoaștem. Încercăm să scriem despre noi, dar cuvintele nu înseamnă decât iluzia unui drum. Dar atunci când nu vorbim, toate ne sunt împotrivă, ne strânge clipa viitoare. Și n-am vrea atunci când ceața se întinde, neputând să găsim ziua, să adoptăm noaptea. Dacă vă regăsiți în cântecul de azi e semn c-ați fost și voi în lacrima de aseară. Priviți-ne de aproape! Poate o să ne cunoașteți. Îndepărtați-va! Poate o să ne placeți. Dar nu vă ascundeți, deoarece deopotrivă aceeași mână rănită de soare, ne va răscula împotriva întunericului. Ascultătorule, tu cel care vezi dincolo de somnolența clipelor de acum, imi vei spune unde este neglijența cântecului meu? Te aștept!
Carmina.
De mic copil mi-a plăcut muzica... primele apropieri de scenă le-am avut la vârsta de 4 ani, când părinții mei m-au înscris la o școală de dans. Mai târziu am început să fac cursuri de canto cu profesorul Ștefan Caranfil, care m-a învățat ce înseamnă dragostea pentru artă, muzică și frumos. Școala generală am făcut-o la Liceul teoretic Iulia Hașdeu – Chișinău, clasa cu profil muzical. Am urmat Colegiul de Muzică Ștefan Neaga din Chișinău la secția dirijat coral, iar în 2011 am absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la secția canto clasic.Venirea mea în Romania a fost "unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat". În acest timp am participat ...
„Vioara este pentru mine o pasiune, un univers în care tot timpul
descopar ceva nou, un mijloc de alinare, un prieten, un refugiu; este motivul bucuriei mele dar si al tristetii de
multe ori...este un mod de viata! Nu ma pot inchipui facand altceva si consider
ca vioara a devenit o parte din mine!”
M-am nascut intr-o familie de muzicieni si am inceput vioara cu mama de
la varsta de 5 ani. Am vrut sa continui traditia familiei si astfel am absolvit
Liceul de Arta „Octav
Bancila” din Iasi,
sectia vioara, profesor Mariana Iftimie si apoi „Universitatea Nationala de
Muzica” din Bucuresti,
Facultatea de Interpretare, sectia vioara, profesor-solist: Gabriel Croitoru
si Ioana Croitoru;
Am început să cânt de la cinci ani la vioară; îmi amintesc și acum fascinația care m-a cuprins văzând-o pentru prima dată; era atât de firavă, părea tăcută și avea aerul unui copil adormit. Primele noțiuni le-am primit de la profesorul Emil Nicolescu - care, cu multă dragoste și răbdare, mi-a îndrumat pașii către muzică. Nici nu știam bine să citesc, dar eram nelipsit cu vioara de la toate manifestările cultural-artistice ale școlii, orașului. Pe la liceu m-am îndrăgostit de chitară și de atunci tot așa am rămas. Ceea ce a urmat a fost ceva firesc, am învățat, am acumulat cunoștințe, experiențe. În așteptarea clipelor de acum mi-am desăvârșit pregătirea profesională și artistică alături de oameni minunați, am legat prietenii ; dar ceea ce doresc cu adevărat este să privesc în urmă cu bucurie la ceea ce am realizat. Sunt norocos că alături de mine am reușit să adun muzicieni de mare valoare și rafinament – Grupul Carmina.
Am făcut cunostință cu chitara pe la vârsta de 16 ani, după ce m-am săturat să bat darabana în caietele puse pe bancă în timpul liceului, așa, de distracție împreună cu alți colegi. Acea chitară era de fapt ceea ce mai rămăsese dintr-o chitară a fiului unui vecin, care mi-a dat-o în speranța că îmi va capta interesul, știind că aveam afinități în domeniul muzical. Am început să o completez pentru că-i lipseau cheile de acordaj și desigur corzile. Așa a început pasiunea mea pentru instrumentul ce avea să mă însoțească permanent de-a lungul vieții. Am început apoi să intuiesc câte ceva despre cum se formează sunetele, apoi am aflat cum se acordează, având prin preajmă doi vecini mai avansați decât mine; ulterior mi-au arătat câte ceva și despre formarea acordurilor.Dupa aceea am pornit pe drumul lung și anevoios al autodidactului. Pe la 17 ani tata mi-a cumpărat o chitară bas, pentru că în liceu...
